Transplantul pulmonar

Ce este transplantul pulmonar?

Transplantul pulmonar inseamna intreg procesul prin care unul sau ambii plamani bolnavi sunt inlocuiti. Uneori se realizeaza transplant pulmonar si de inima in aceeasi procedura. Transplantul pulmonar inseamna pregatire inaintea interventiei, operatia de transplant si apoi tratament pe tot parcursul vietii. Este o optiune de tratament radicala, care se ia in discutie in situatiile in care nu mai exista alte solutii.

Plamanul sau plamanii transplantati provin de la donatori aflati in moarte cerebrala, care au semnat acordul pentru donarea de organe. Exista si posibilitatea ca doi sau mai multi donatori in viata sa ofere cate o portiune din plaman care impreuna vor forma un plaman intreg. Precum in cazul tuturor transplantelor de organ, trebuie sa existe o compatibilitate cat mai buna intre donator si primitor. Aceasta compatibilitate inseamna ca celulele si moleculele din organul donat “seamana” cat mai mult cu cele din organismul primitorului. Daca diferentele sunt prea mari, organul strain va fi respins (distrus) de catre sistemul imunitar – il percepe drept o amenintare.

Cine poate primi un transplant pulmonar?

Transplantul pulmonar este o optiune pentru persoanele care au o afectiune pulmonara ireversibila, care evolueaza in ciuda tratamentului medical corect urmat.

Transplantul pulmonar este mult mai mult decat o operatie. O persoana cu transplant pulmonar este obligata sa ia un tratament medicamentos intreaga viata. Acest tratament scade puternic imunitatea organismului si predispune la aparitia altor boli (de inima, de rinichi, cancere). Transplantul pulmonar poate mari supravietuirea si creste calitatea vietii doar daca sunt indeplinite anumite criterii stricte. Efectuarea unui transplant unei persoane care nu indeplineste criteriile este extrem de riscanta.

Practic, conditiile generale pentru a indica transplantul pulmonar sunt:
– boala pulmonara avansata, cu limitarea importanta a activitatilor
– boala pulmonara care progreseaza si nu se imbunatateste sub tratament medical maxim
– riscul de deces prin boala pulmonara > 50% in urmatorii 2 ani. Inaintea acestui moment, se pare ca riscurile sunt mai mari decat beneficiile posibile
– capacitatea de a intelege riscurile implicate si responsabilitatea de a urma tratament toata viata

Bolile cele mai frecvente pentru care s-au realizat pana in prezent transplante pulmonare sunt:
– BPOC (bronhopneumopatie obstructiva cronica) avansata
– Fibroza pulmonara idiopatica (idiopatic = fara o cauza cunoscuta; fibroza pulmonara idiopatica = inflamarea si intarirea tesutului pulmonar, fara depistarea unei cauze precise)
– Fibroza chistica (o boala genetica care conduce la afectarea in special a plamanilor si pancreasului)
– Deficitul de Alfa-1 Antitripsina (o boala genetica in care lipseste din organism o enzima care previne oxidarea si distrugerea tesutului pulmonar)
– Hipertensiunea arteriala pulmonara idiopatica (cresterea tensiunii sangelui care circula prin plamani, fara o cauza cunoscuta)

Pe langa aceste 5 afectiuni, si alte boli pot conduce la o afectare pulmonara suficient de severa incat sa justifice un transplant pulmonar.

Cine nu poate beneficia de transplant pulmonar?

Transplantul pulmonar este o interventie foarte dificila, care necesita urmarea unui program de recuperare, tratament toata viata si controale periodice.

Urmatoarele criterii reprezinta contraindicatii absolute pentru transplantul pulmonar:
– Cancer in ultimii 2-5 ani
– Boli avansate, netratabile ale altor organe (inima, rinichi, ficat etc.)
– Deformari importante ale coloanei vertebrale si ale pieptului
– Incapacitatea de a urma tratamentul conform indicatiilor
– Lipsa sustinerii sociale (din partea familiei sau cunoscutilor)
– Dependenta de droguri, inclusiv fumatul activ.

Daca aceste criterii de mai sus reprezinta contraindicatii absolute, exista si o serie de contraindicatii relative, care se discuta de la caz la caz:
– Varsta > 65 ani
– Stare generala afectata sever, cu potential redus de reabilitare, de recuperare
– Obezitatea (Indice de masa corporala – IMC > 30)
– Osteoporoza avansata
– Necesitatea ventilatiei asistate (respiratie asistata mecanic, de un aparat)

Cum se face operatia?

Operatia de transplant pulmonar este o procedura complicata, care dureaza 6-12 ore. Persoana care urmeaza sa beneficieze de un transplant pulmonar va trebui (din momentul in care este anuntat), sa se prezinte in centrul in care se va realiza procedura intr-un timp foarte scurt (ore). Operatia incepe inainte ca plamanul donat sa ajunga in spitalul respectiv, pentru a economisi timp.

Procedura se face cu anestezie generala.

Accesul in cutia toracica se face prin incizii largi, pentru a permite manevrele operatorii. Incizia se face intre coaste, iar in unele situatii este necesara si taierea sternului (care va fi refacut la finalul procedurii). Marimea operatiei depinde de tipul transplantului (unul sau ambii plamani) si de necesitatea de a folosi un aparat de bypass cardiopulmonar. Aparatul de bypass circula si oxigeneaza sangele din corp in timpul operatiei, daca este necesara oprirea inimii, sau daca nu se poate mentine oxigenarea adecvata. Aparatul de bypass se conecteaza la vasele mari din interiorul pieptului, care se afla in spatele sternului.

Daca sunt transplantati doi plamani, primul plaman care este inlocuit este cel care are o capacitate mai slaba. Caile respiratorii (bronsiile), arterele si venele sunt cusute rand pe rand. Este frecvent necesara administrarea multor tipuri de medicamente in timpul operatiei. Unele au rolul de a dilata vasele din plamanul transplantat, altele au rolul de a mentine tensiunea arteriala la valori normale.

Pe parcursul operatiei pot aparea mai multe tipuri de complicatii:
– Tulburari ale ritmului cardiac (din cauza manipularii instrumentelor in apropierea inimii, dezechilibrelor ionilor din sange: potasiu, magneziu, bulelor de aer care pot ajunge in vasele de sange din plamanul transplantat)
– Scaderea oxigenarii (din cauza respiratiei pe un singur plaman, circulatia sangelui prin zone de plaman in care nu intra suficient aer etc.)
– Scaderea importanta a tensiunii arteriale (se combate prin administrarea a diverse medicamente)

La sfarsitul operatiei, pe fiecare parte pe care s-a inlocuit cate un plaman se vor lasa temporar cate 2 tuburi de dren, prin care se vor elimina secretiile in exces ramase dupa interventie. Pacientii vor ramane in spital pana la 6 saptamani dupa operatie, pana la vindecarea inciziilor, stabilizarea circulatiei sangelui, tensiunii arteriale si a oxigenarii.

Dupa aceasta operatie extrem de grea, urmeaza tratamentul medicamentos, care trebuie urmat toata viata.

Tratamentul dupa transplantul pulmonar

Odata ce operatia de transplant s-a incheiat, urmeaza tratamentul cu medicamente si controalele periodice. Punctele cheie care trebuie retinute sunt urmatoarele:
– Tratamentul trebuie urmat toata viata
– Tratamentul scade imunitatea generala a organismului

Tratamentul dupa transplant poarta denumirea de tratament imunosupresor. Practic, medicul va alege o serie de medicamente care vor scadea partial imunitatea organismului, pentru a evita respingerea plamanului strain. Respingerea este o reactie fireasca a organismului. Sistemul imunitar incearca sa protejeze organismul de celulele “straine” ale plamanului transplantat, considerand ca organul este un “invadator”. Respingerea se poate manifesta in episoade bruste (acute) sau incet pe parcursul unei perioade mai lungi de timp (in mod cronic). Respingerea trebuie prevenita si combatuta prin tratament, altfel se va produce distrugerea plamanului transplantat. Deoarece plamanul va fi considerat mereu “strain”, tratamentul trebuie urmat intreaga viata.

Tramentul contra-respingere se face cu medicamente care scad imunitatea. Din nefericire, nu s-au descoperit pana in prezent medicamente care sa opreasca doar raspunsul impotriva organului transplantat. Alttfel spus, tratamentul actual reduce intreaga imunitate a organismului.

Medicamentele se dozeaza diferit in functie de pacient si trebuie ajustate periodic. Scopul este sa fie gasit un echilibru intre prevenirea majoritatii episoadelor de respingere si mentinerea unui raspuns imun suficient pentru a lupta cu infectiile. Acest punct de echilibru este dificil de obtinut si necesita o colaborare excelenta intre pacient si medic.

La modul general, se folosesc de regula medicamente din 3 clase diferite – care scad imunitatea (imunosupresoare):
Corticosteroizi in doza mica (de exemplu Prednison)
– Clasa de medicamente denumita inhibitori de calcineurina – care include medicamente precum: ciclosporina (Cicloral, Equoral etc.) sau tacrolimus (Advagraf, Prograf, Tacni etc.)
– Clasa de medicamente denumita inhibitori de ciclu celular – care include medicamente precum azatioprina (Imuran, Immunoprin) sau micofenolat mofetil (Cellcept, Arzip etc.)

Tratamentul include de regula cate un medicament din fiecare clasa. Asocierea mai multor clase de medicamente permite folosirea de doze mai mici din fiecare. Scopul este reducerea efectelor toxice.

Totusi, o serie de efecte adverse sunt inevitabile. Cele mai importante complicatii ale tratamentului imunosupresor sunt urmatoarele:
– Cresterea predispozitiei la infectii
– Cresterea predispozitiei la aparitia de cancere
– Cresterea tensiunii arteriale
– Cresterea colesterolului
– Aparitia diabetului zaharat
– Aparitia bolii cronice de rinichi

Aceste complicatii de temut ale tratamentului medicamentos sunt motivul pentru care persoanele care fac un transplant de plamani trebuie sa indeplineasca niste conditii extrem de stricte. Transplantul este o optiune de tratament foarte buna, insa doar daca beneficiile obtinute sunt mai importante decat riscurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *