Arhiva etichetelor: SIDA

Cui ii e frica de HIV/SIDA?

Persoanele infectate cu HIV reprezinta o categorie sociala extrem de stigmatizata. Pornind de la modul “pe fata” de a folosi apelative de tipul “sidos” pana la discriminare la angajare si excludere sociala, frica de HIV bantuie in randul romanilor.

Oare chiar trebuie sa ne temem atat de mult? Sa ii respingem pe cei cu HIV?

Adevarul este ca HIV este o boala care nu se ia prin atingere. Deci, daca strangi mana unei persoane infectate HIV nu vei lua boala. Daca strangi in brate o persoana cu SIDA nu vei lua boala. Astfel de lucruri simple de mimim contact interuman inseamna enorm pentru cei care sunt constant marginalizati.

“Am atins sangele unei persoane infectate HIV… dumnezeule, oare m-am imbolnavit si eu?”

Cel mai probabil nu. Sansa de a fi infectat chiar si in aceasta situatie este mica. Acest lucru este si mai adevarat in cazul in care nu ai rani deschise pe piele, iar persoana HIV-pozitiva este sub tratament. Tratamentul impotriva HIV are scopul de a reduce pana la niveluri infime concentratia de virus din sange. Astfel, bolnavii HIV tratati sunt mai putin contagiosi.

„Am avut un contact sexual (vaginal, anal sau oral) neprotejat cu o persoana HIV-pozitiva. M-am intepat intr-un ac folosit de catre o persoana cu HIV. Mi-a sarit sange contaminat in ochi/in gura. Ce ma fac?”

In aceste situatii, in primul rand trebuie sa iti pastrezi calmul. Expunerea la HIV nu inseamna automat ca vei face infectia. Trebuie cu mult discernamant sa te duci relativ repede la spital pentru a incepe un tratament post-expunere. Vei fi consultat de catre medici care stiu despre ce este vorba si in functie de situatia in care ai fost expus, ti se va oferi un tratament impotriva HIV timp de o luna. Acesta are rolul de a reduce la mimimum sansele de a face infectia. Vei face controale repetate pentru a confirma ca nu ai facut infectia.

“Am primit o transfuzie de sange, care este riscul sa fiu infectat HIV? „

Sansa este infima. In prezent, toti donatorii de sange sunt testati. Sangele donat va fi folosit doar daca NU are HIV sau virusurile care provoaca hepatita B sau C.

“Bolnavii HIV au facut ceva sa merite aceasta boala…”

Multa lume crede ca pacientii HIV sunt vinovati ca au luat boala, ca au facut cu siguranta o greseala. Poate au avut prea multi parteneri sexuali sau si-au injectat droguri… Intr-adevar, aceste situatii cresc riscul de a face infectie HIV. Totusi, trebuie sa tii cont ca orice om poate la un moment dat sa fie expus. Poti sa ai un singur partener sexual toata viata si acesta sa fie infectat HIV. Poate partenerul tau nici macar nu stie ca este infectat. Si in fond, daca este sa fim corecti, cati dintre noi nu am facut la un moment dat alegeri gresite in viata? Noi am scapat, ei au avut nesansa de a fi infectati.

Dar despre cele cateva mii de copii infectati HIV la sfarsitul anilor ’80 stii? Stii ca ei au fost infectati HIV din ignoranta, pentru ca nimeni nu vorbea despre aceasta boala la acel moment? Stii ca nu erau bani de seringi de unica folosinta? Sau poate ai uitat de copiii nascuti cu HIV deoarece mama avea aceasta infectie… Ei ce vina au? Multi dintre acesti copii sunt acum adulti si fac tot ce pot sa se integreze in societate. Totusi, daca ei spun ca au aceasta boala, vor fi tinuti la distanta.

In concluzie…

Trebuie sa acceptam faptul ca infectia HIV nu va disparea din societate. Deja in lume sunt milioane de oameni infectati, insa multi dintre acestia primesc tratament. Campaniile de informare au deschis discutia despre acest subiect care a fost mult timp tabu. Metodele de protectie (prezervative, ace si seringi de unica folosinta) sunt ieftine si disponibile tuturor. Daca intelegem cum se transmite aceasta boala si ne protejam, putem evita infectia HIV. Nu trebuie sa ne temem, trebuie sa ne informam. Discutand despre HIV/SIDA vom intelege suferinta oamenilor care au aceasta boala. Vom intelege ca discriminarea si marginalizarea nu vor rezolva problema. Dimpotriva, pacientii infectati HIV vor ajunge sa se teama de a recunoaste ca au boala, nu se vor trata si o vor transmite mai departe.

Sursa foto: Huffingtonpost.com