Cum știm că astmul bronșic este controlat?

Astm bronșic controlat înseamnă că avem foarte puține simptome și crize de respirație. Tratamentul astmului bronșic se face cu medicamente de criză (de tip salbutamol – Ventolin) și în special cu medicamente de control. Medicamentele de control au o acțiune antiinflamatorie, controlează „iritația” sau inflamația din căile respiratorii. Dacă luăm medicația de control în mod regulat, corect și în doze adecvate, în marea majoritate a cazurilor vom avea un control bun al astmului.

Dacă ajungem să folosim des medicația de criză înseamnă că probabil este necesară o schimbare de tratament și este cazul să mergem la medic pentru o consultație de control. Evaluarea controlului astmului bronșic și a nivelului medicației de control se face de regulă aproximativ la fiecare 3 luni. Este foarte important să aveți o urmărire regulată la medic pentru că astmul este o boală cronică – în majoritatea cazurilor nu dispare niciodată complet.

Aflați mai multe în acest videoclip:

Mai jos vedeți și alte videoclipuri despre astmul bronșic, pentru a înțelege mai bine această boală:

Articole similare