O biopsie înseamnă o procedură medicală de recoltare a unei mici probe de țesut pentru examenul de laborator. Proba de țesut este analizată folosind tehnici speciale pentru a preciza cu certitudine un diagnostic.
![]() |
Foto adaptată după: MedlinePlus – Needle biopsy of the breast |
Majoritatea persoanelor asociază biopsia cu investigarea unui cancer. Deși biopsierea unei tumori reprezintă o etapă esențială în confirmarea unui diagnostic de cancer, procedura are și alte indicații. Practic, oricând se dorește studierea detaliată a unui țesut, se recomandă o biopsie.
Analiza de laborator presupune examinarea la microscop a celulelor recoltate, pentru a observa eventuale modificări. Se fac de asemenea teste speciale, pentru a depista prezența sau absența anumitor substanțe care indică diagnosticul sau cele mai potrivite tratamente.
Există multe tipuri de biopsii în funcție de țesutul vizat. Tehnica de recoltare variază de la o simplă înțepătură cu un ac fin, prelevare endoscopică (ex. din tubul digestiv – colon, stomac sau căile respiratorii – bronșii) sau tehnici chirurgicale (pentru ganglioni limfatici sau organe greu accesibile prin alte tehnici mai puțin invazive). În timpul operațiilor pentru tratarea cancerului, se recoltează biopsii pentru a vedea dacă întreaga tumoră a fost scoasă (înainte de terminarea operației).
Biopsia nu este de regulă o tehnică dureroasă. Pentru biopsiile cu ac (din glanda tiroidă, sân, prostată, ficat etc.), pacientul simte de regulă doar o înțepătură (ca o injecție). În cazul biopsiilor endoscopice sau chirurgicale se folosește anestezie locală sau generală.
Dacă fac biopsie fac cancer? Este o întrebare frecventă
Există o temere că biopsia leziunilor canceroase are risc de a împrăștia boala în restul corpului. Deși acest risc există în mod teoretic, nu a fost confirmată o legătură directă între extinderea cancerului și procedura de biopsie în majoritatea tipurilor de cancer.
În schimb, întârzierea unui diagnostic de cancer și a începerii tratamentului permite celulelor canceroase să se extindă la alte organe. Uneori, procedura de biopsie reprezintă și o manevră de tratament, prin eliminarea tuturor celulelor canceroase (aspect confirmat de examenul de laborator al probei).
Complicațiile cele mai frecvente ale unei biopsii sunt sângerarea sau infecția (în locul de unde s-a prelevat țesutul). O tehnică atentă permite însă evitarea acestor complicații în majoritatea cazurilor.
Dacă doctorul v-a recomandat să faceți o biopsie, nu trebuie să vă temeți. Este o procedură care face parte din bilanțul standard în multe afecțiuni. Dacă boala căutată este într-adevăr un cancer, este bine să aveți un diagnostic rapid. În stadiile inițiale, multe cancere sunt complet vindecabile. O biopsie poate de asemenea să ajute medicul să aleagă cele mai potrivite tratamente pentru dumneavoastră.
Mereu este mai bine să știți clar ce boală aveți pentru a planifica următoarele etape de tratament. Întrebați doctorul ce presupune biopsia în cazul dumneavoastră, precum și ce înseamnă un rezultat normal sau anormal.